Feeds:
Articole
Comentarii

Reafirmare

Cred că mi-a fost întotdeauna…hmmm…nu ştiu cum, să admit şi în faţa celorlalţi că mă atrage devianţa, violenţa, filmele de groază, turismul funerar. Ciudată n-oi fi, da’ niscai probleme la scoarţă – copilărie nefericită şi alte aiureli pe care le invoc mereu – poate am. Şi chiar mă gândeam că dacă n-aş fi atât de interesată de hrană, culinar, gastronomie, bănuiesc că antropologia m-ar atrage din prisma lucrurilor ăstora “întunecate”. Ei, şi genocidurile, dar n-am structură sufletească adecvată, aş boci în Darfur la fiece pas, de exemplu.

Din păcate (sau din fericire, n-am făcut un studiu amănunţit), figura mea spune despre mine că-mi plac plimbările sub clar de luna, trubadurii şi truverii şi lumânările parfumate (ok, astea ultime chiar îmi plac, de scorţişoară, vă rog!)

PS. Am aflat în seara asta că există pe lângă Paris un cimitir de animale. Na epitaf: Jamais déçue par mon chien, souvent trahie par les Hommes! Auzişi, Iulia? Asnières-sur-Seine!

Reclame

Identitate

„…mi-am dat seama ca nasul nostru, ca papilele noastre gustative erau peste masura de sensibile la aromele, la miresmele, la gusturile care ne-au leganat prima copilarie: parfumul borsului, mirosul imbatator al musacalei, extazul olfactiv care ne cuprinde cand, in bucatarie, sunt copti ardeii… Si mai ales acea senzatie cada, intima, pe care ne-o da mamaliga sau o farfurie plina cu sarmale cu miros imbatator. Toate aceste senzatii declanseaza in noi ecouri izvorate dintr-un imaginar pe care-l avem in comun, cel al unui univers insesizabil, dar iremediabil romanesc”.

Sanda Nitescu– Un fir de marar si cerul albastru

Uite asa si eu ma simt romanca atunci cand adulmec.  Ca deunazi, cand am simtit miros de ardei umpluti (ce-i mai uram cand eram mica) si, mai departe, de mancare de rosii si mi s-a facut o pofta teribila. Tata e un bucatar excelent, dar numai mamei ii iesea crusta aia de pe cozonac, pe care o mancam mereu ultima. Si iarasi, nimanui n-o sa-i iasa „zdrentele” din ciorba acra pe care o savuram vara,  sub gutui, la tara. Doar ea, mamaie, cunostea tainele. Si chiar cred ca e un lucru fantastic ca noi, romanii, purtam inauntru aceste miresme magice.

Booktalks :)

Pe 13, in Club A, o sa fie fain. Veniti!

afis41

…ale zilei

„Ah! Daca as avea un secretar pentru visele mele! Ce lucruri frumoase ar scrie!”

„Sa scrii asa cum sculpteaza Rodin”

„Sa insfaci de ceafa ideea fugara si sa-i strivesti nasul de hartie”.

„Cartile proaste trebuie frunzarite, cele bune trebuie scotocite”.

„…pastreaza-ti intotdeauna cugetul la inaltimea copacilor”.

„Viseaza lucruri mari: asta iti va ingadui sa faci macar cateva lucruri mititele”

„Ma plang si adineauri am vazut un copilas cu un picior de lemn izbind furios pamantul, pentru ca nu-i putea urma pe ceilalti copii”.

De ce m-oi fi oprit din Jurnalul lui Renard?

Oamenii vor sa fie ascultati, chit ca vorbesc despre copilul lor (adoptat) astmatic sau spatele care ii doare.  Oamenii sunt atat de usor de multumit…

Astazi un coleg mi-a spus ca sunt frrrrumos. Nu frumoasa, frrrrrumos. „Aiiii, ce frrrrrumos esti!” Aiiii, ce-mi plac francezii uneori cu limba lor indulcetita!

.

Dac-as scrie poezii, as incepe una asa: „Aseara a murit un fulg de nea pe pleoapa mea….”

De ce n-a nins asa de Craciun?

Atat.

LE. Ce bine ca nu scriu poezii sau ou the fuck sont les neiges d’antan? Grumpy.

Happy-Go-Lucky

(A avut dreptate  Iren. Filmul asta e intr-adevar magic. 🙂 )

Mi-e ciuda c-a trecut Craciunul atat de repede. De mult nu mai are savoare dar chiar sa inceapa sa nu se mai faca nici macar simtit? O adiere, macar. Oricum, am primit chestii zen: un lantuc care alunga dracii din casa si o vacuta cu fular verde si chipiu care sta pe niste carti. Un mu literar, adica!

Atunci cand eu n-am grija de mine, se ocupa altii de sufletul meu. Asa simt. Vin si-mi spun lucruri frumoase despre mine, atunci cand am nevoie mare. Ma gandeam ieri ca, in afara de omuletul cu care locuiesc (si care chiar daca nu m-ar iubi, tot ar fi „fortat” de legile sangelui sa ma ajute), mai am cel putin doi omi care mi-ar fi alaturi neconditionat, fara intrebari si alte fasoane. Si ma simt al naibii de norocoasa. Daca nu mi-ar fi frica ca ma balbai, as spune 3 Te iubesc-uri (mai multe, c-am si doi feciori la Ploiesti).

Iar daca ma port ca un copil si ma revolt si ma infoi si ma bosumflu, amintiti-va ca, totusi, fondul e bun.

Dar cum sa fac?

Da, astept ceva ce n-o sa vina niciodata. Si as vrea sa se opreasca. Nu cred ca fara asteptarea asta as fi mai fericita, dar asa sigur nu sunt.