Feeds:
Articole
Comentarii

Asa si pe dincolo

Sa-ti zica „Buna dimineata” cineva pe care nu-l cunosti, dar pe care-l vezi in fiecare zi pentru ca e …in drumul tau mereu. Si sa simti cum se bucura de dimineata aia, ce pofta are cand zice asta. Si sa fie mai bine, pentru ca o clipa  uiti ca te grabesti…  Well, he’s cute! Me likes! Si acu’ sunt ca Dana si Silviu in Toti cinci. Dai peste cineva din greseala si…puf! Te iau si danseaza cu tine toate visele din lume.

.

Mă gândeam că ne străduim să ne punem pe faţă o mască şi să-i învăţăm pe oameni să ne recunoască după ea, şi când masca nu mai corespunde nevoilor noastre, devine al naibii de greu să modifici percepţii. Atât de greu încât ajungi să-i urăşti copilăreşte pe cei care-ţi reamintesc în fiecare zi pe cel ce ai fost, cel ce mai eşti (oamenii nu se schimbă niciodată radical) dar în care nu (vrei să) te mai recunoşti.

Fac greşeli din neatenţie (eu, care observ multe!!!), am făcut întotdeauna, dar e pentru prima dată când mă afectează în mod grav. Îmi spuneam nu de mult că n-aş mai fi eu dacă n-aş face aia şi ailaltă, dacă n-aş vorbi cum vorbesc, dacă n-aş râde cum râd…

Aş vrea să fiu amândouă!

Din parc

….cerul se vede atât de frumos printre copaci. Mai ales după ora 5 după-amiaza. Şi felul cum intră soarele printre crengi şi cum unduieşte lacul şi sunetul picăturilor de apă de fântână arteziană. Şi răţuştele, da, răţuştele… În grup, raţa şefă şi chupachupşii sau individual, ca răţoii coloraţi. Şi porumbeii pe care-ţi vine mereu să-i alergi, pe toate aleile. Nu şi puradeii care se scaldă ca oligofrenii în apa murdară. Un moşulică de mână cu băbuţa lui, mirosind a bunici. O fată în bluză roşie care învaţă la turism, ceva. Un tată cu fiica lui, ambii în şlapi şi îmbrăcaţi lejer, care au citit în parc şi acum se duc acasă. Poate că au vedere spre Cişmigiu şi diseară vor mânca o salată de roşii cu brânză şi apoi cireşe, privind asfinţitul. Şi dudele. Roze, albe, negre chiar şi cele scofâlcite pe caldarâm. Şi să ţi se facă o poftă nebună să te morfoleşti la gură cu ele şi să râzi ca plozii. Adică din orice. Aaaaaa, şi Mâna Maicii Domnului, ştiţi voi, plăntuţa aia de pe marginea drumului care miroase divin (numele ei mi-aduce aminte de o noapte şi un taximetrist de la Unirii care ne-a zis, parcă scuzându-se, că îl mângâia Maica Domnului. Bietu’ om aţipise…!)

Scurte

Am fost aseară la o conferinţă despre moarte. Oamenii de lângă noi fac lucruri uimitoare: există pomeni de viu şi înmormântări de viu şi se fac priveghiuri on-line. Plus că în Gorj, există obiceiul dezgropării moroilor (strigoi). Aşa că azi-noapte am visat-o pe mama, iar azi, un cutremur.

Am atâţia ani şi încă sunt oameni (apropiaţi de vârsta mea!!!) care mă intimidează şi care îmi dau mereu sentimentul că vremea când aveam 16 ani nu e atât de departe.

Îmi place poezia asta:

Blues

a întârziat puţin, şi e atâta simplitate

şi-atâta frumuseţe în gesturile ei


când coboară şi trânteşte portiera

apoi se îndreaptă spre mine râzând


cu mâinile uşor depărtate de corp

cu ochii mari ca nişte carafe pline cu miere


vreau să mă încolăcesc lângă pieptul ei


din care nopţile de toamnă fac o sobă micuţă

în care cântă un saxofonist negru

şi unde toate ale casei sunt aranjate cu grijă


şi-acolo să adorm, în sfârşit:

să adorm. Claudiu Komartin

Îmi place din pricina unui singur vers, dar ce frumos… Am fost şi la lansare dar doar puţin.

Câtă observaţie, atâta dramă!

Început un fel de program de exorcizare: citesc Formula fericirii, iar diseară îmi iau porţia de bine şi cald şi frumos începând cu ora şapte.

Reafirmare

Cred că mi-a fost întotdeauna…hmmm…nu ştiu cum, să admit şi în faţa celorlalţi că mă atrage devianţa, violenţa, filmele de groază, turismul funerar. Ciudată n-oi fi, da’ niscai probleme la scoarţă – copilărie nefericită şi alte aiureli pe care le invoc mereu – poate am. Şi chiar mă gândeam că dacă n-aş fi atât de interesată de hrană, culinar, gastronomie, bănuiesc că antropologia m-ar atrage din prisma lucrurilor ăstora “întunecate”. Ei, şi genocidurile, dar n-am structură sufletească adecvată, aş boci în Darfur la fiece pas, de exemplu.

Din păcate (sau din fericire, n-am făcut un studiu amănunţit), figura mea spune despre mine că-mi plac plimbările sub clar de luna, trubadurii şi truverii şi lumânările parfumate (ok, astea ultime chiar îmi plac, de scorţişoară, vă rog!)

PS. Am aflat în seara asta că există pe lângă Paris un cimitir de animale. Na epitaf: Jamais déçue par mon chien, souvent trahie par les Hommes! Auzişi, Iulia? Asnières-sur-Seine!

Identitate

„…mi-am dat seama ca nasul nostru, ca papilele noastre gustative erau peste masura de sensibile la aromele, la miresmele, la gusturile care ne-au leganat prima copilarie: parfumul borsului, mirosul imbatator al musacalei, extazul olfactiv care ne cuprinde cand, in bucatarie, sunt copti ardeii… Si mai ales acea senzatie cada, intima, pe care ne-o da mamaliga sau o farfurie plina cu sarmale cu miros imbatator. Toate aceste senzatii declanseaza in noi ecouri izvorate dintr-un imaginar pe care-l avem in comun, cel al unui univers insesizabil, dar iremediabil romanesc”.

Sanda Nitescu– Un fir de marar si cerul albastru

Uite asa si eu ma simt romanca atunci cand adulmec.  Ca deunazi, cand am simtit miros de ardei umpluti (ce-i mai uram cand eram mica) si, mai departe, de mancare de rosii si mi s-a facut o pofta teribila. Tata e un bucatar excelent, dar numai mamei ii iesea crusta aia de pe cozonac, pe care o mancam mereu ultima. Si iarasi, nimanui n-o sa-i iasa „zdrentele” din ciorba acra pe care o savuram vara,  sub gutui, la tara. Doar ea, mamaie, cunostea tainele. Si chiar cred ca e un lucru fantastic ca noi, romanii, purtam inauntru aceste miresme magice.

Booktalks :)

Pe 13, in Club A, o sa fie fain. Veniti!

afis41

…ale zilei

„Ah! Daca as avea un secretar pentru visele mele! Ce lucruri frumoase ar scrie!”

„Sa scrii asa cum sculpteaza Rodin”

„Sa insfaci de ceafa ideea fugara si sa-i strivesti nasul de hartie”.

„Cartile proaste trebuie frunzarite, cele bune trebuie scotocite”.

„…pastreaza-ti intotdeauna cugetul la inaltimea copacilor”.

„Viseaza lucruri mari: asta iti va ingadui sa faci macar cateva lucruri mititele”

„Ma plang si adineauri am vazut un copilas cu un picior de lemn izbind furios pamantul, pentru ca nu-i putea urma pe ceilalti copii”.

De ce m-oi fi oprit din Jurnalul lui Renard?

Oamenii vor sa fie ascultati, chit ca vorbesc despre copilul lor (adoptat) astmatic sau spatele care ii doare.  Oamenii sunt atat de usor de multumit…

Astazi un coleg mi-a spus ca sunt frrrrumos. Nu frumoasa, frrrrrumos. „Aiiii, ce frrrrrumos esti!” Aiiii, ce-mi plac francezii uneori cu limba lor indulcetita!

.

Dac-as scrie poezii, as incepe una asa: „Aseara a murit un fulg de nea pe pleoapa mea….”

De ce n-a nins asa de Craciun?

Atat.

LE. Ce bine ca nu scriu poezii sau ou the fuck sont les neiges d’antan? Grumpy.

Happy-Go-Lucky

(A avut dreptate  Iren. Filmul asta e intr-adevar magic. 🙂 )

Mi-e ciuda c-a trecut Craciunul atat de repede. De mult nu mai are savoare dar chiar sa inceapa sa nu se mai faca nici macar simtit? O adiere, macar. Oricum, am primit chestii zen: un lantuc care alunga dracii din casa si o vacuta cu fular verde si chipiu care sta pe niste carti. Un mu literar, adica!

Atunci cand eu n-am grija de mine, se ocupa altii de sufletul meu. Asa simt. Vin si-mi spun lucruri frumoase despre mine, atunci cand am nevoie mare. Ma gandeam ieri ca, in afara de omuletul cu care locuiesc (si care chiar daca nu m-ar iubi, tot ar fi „fortat” de legile sangelui sa ma ajute), mai am cel putin doi omi care mi-ar fi alaturi neconditionat, fara intrebari si alte fasoane. Si ma simt al naibii de norocoasa. Daca nu mi-ar fi frica ca ma balbai, as spune 3 Te iubesc-uri (mai multe, c-am si doi feciori la Ploiesti).

Iar daca ma port ca un copil si ma revolt si ma infoi si ma bosumflu, amintiti-va ca, totusi, fondul e bun.