Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Filme’ Category

Zeeeen

În sfârşit, un week-end productiv: câteva chestii gospodăreşti care-mi solicitau disponibilitatea de ceva timp, veioză cumpărată (yeeeey me!), două filme văzute- Knocked up– I’m a sucker for Katherine Heigl, mi se pare foarte frumoasă- şi Copying Beethoven (mulţumesc, Andrei!) şi o replică faină din el: “God whispers into some men’s ears, but He shouts into mine”, tare de tot, cum proximitatea unui geniu este benefică şi intimidantă, în acelaşi timp, şi mai ales, despre cum un om (dintre cei fericiţi, sunt convinsa) este conştient de menirea lui şi pentru a potoli foamea care-i devorează pântecele- în film chiar, Beethoven spune că stomacul este locul unde simţim totul, de la frici la imbolduri, şi nu inima- nu ţine cont de convenţii (fie că ele se referă la igiena proprie sau la diplomaţia minimă cu care trebuie să-i tratăm pe ceilalţi).

Azi am învăţat cum se deplasează tura şi nebunul şi cum atacă pionul, deşi-l întrebam pe coach (;)) ) aproape de fiecare dată dacă mutarea mea mă va distruge. De reeditat jocul, îmi place.

La Ionuca am văzut prima oară şi-am decis să fac şi eu. M-am trezit devreme şi la 9 fără ceva eram pe Popa Soare, la fotografiat case vechi ; apoi, Mântuleasa şi Armenească. Urmează Antim. Pentru Sebastian, fireşte. Tot pentru el am fost la Balcic săptămâna trecută. Îmi place mie să merg pe unde s-au perindat scriitorii mei preferaţi, unde au locuit, unde şi-au petrecut vacanţele. Stau şi adulmec, imaginaţia-mi roboteşte de zor, zâmbesc, fac fotografii (alea imprimate direct în suflet sunt cele mai trainice, unele lucruri sunt de necuprins într-o poză).

Revăzut şi-un prieten cu care am discutat, over green tea, într-o oază de linişte, din alt timp parcă, ca-n nuvelele lui Eliade, despre sionism, despre pro-contra fotografiilor în cimitire, vacanţe, personaje romantice (ha!), înalte, matusalemice şi răzbunătoare (caută în arborele ăla şi scrie un roman, băi!), despre levitaţie şi facultate (auci!), filmele cu Johnny Depp (am I the only one who hates this dude?!?), Wagner şi alte obsesii recurente.

Uneori aş vrea să-mi pese mai mult de mine decât de ceilalţi. Semnul egal dintre mine şi ei mă face să gândesc că nu-mi sunt nici mie fidelă, nici lor.

Un părinte s-a burzuluit că progenitura-i merge pe stradă în papuci şi pretinde ca şi atunci când coboară să cumpere pâine, să fie îmbrăcată elegant. Situaţia e mai uşor de suportat când te gândeşti că oamenii ăştia se trezeau la 4 dimineaţa şi stăteau la coadă ca nouă să nu ne lipsească laptele. Cred.

Reclame

Read Full Post »

Barbierul din Siberia

Aseară, pe o vreme de nu-ţi venea să dai nici un Şarik afară, m-am strâns în fotoliu, cu covrigii, rulada de fructe de pădure şi strugurii lângă mine şi am văzut Bărbierul din Siberia. Aşteptam de mult să mă uit la el, şi mulţumită unui blog foarte fain, l-am redescoperit.

În Rusia mustindă de omăt şi vodcă, un ofiţer din Garda Imperială se îndrăgosteşte de o americancă cu moravuri îndoielnice. Prilej pentru multe întâmplări amuzante (pedepsiţi, cadeţii trebuie să stea într-un picior ca berzele) dar şi dramatice (duelul dintre doi prieteni pentru frumoasa Jane).

Personaje multe şi memorabile se plimbă în faţa ochilor fascinaţi de Rusia ţaristă şi sufletul rus, cel care împinge la extrem fiece trăire. Cel care mi-a reţinut mie atenţia a fost generalul Radlov, care bea vodcă şi face ca ursu’ după. Când îşi dă seama cât este de beat (!), asta după ce furase baloane şi alergase un Napoleon-pitic dintr-un teatru de stradă, se repede la o copcă şi îşi îndeamnă aghiotantul să toarne câteva găleţi de apă ca sloiul peste el. În mijlocul iernii geroase! El fiind doar în izmene!

Imaginile fac totul în filmul lui Mihalkov. Imaginile şi replicile. Ce poate fi mai poetic decât o gloată de ruşi despuiaţi până la brâu, cărându-şi pumni cu nemiluita, pentru ca mai apoi să-şi ceară scuze pentru asta? Pură tradiţie rusească! Apropo de asta, e minunat cum pronunţă ei old rrraşăn tradişăn. Бог простит! Si ca şi cum n-ar fi de ajuns, ne mai stârnesc şi cu blinii umplute cu icre negre şi roşii, bubliki (un fel de covrigi, cu susan parcă) sau viţel cu ciuperci. Mie-mi venea să chiui, oricum.

Si replicile…Păi să vedem, am spicuit următoarele: “Are o porţie rece de spaghetti în loc de creier” (un “răuvoitor” despre generalul Radlov); „Nu sunt beat, sunt fericit”(Andrei după ce a cunoscut-o pe Jane care îl tratase din belşug cu şampanie), „Am pregătit lecţia pentru azi, dar nu era şi întrebarea asta” (Andrei în timpul unui curs), „În Rusia, animalele beau ca oamenii şi oamenii beau ca animalele”(generalul Radlov lui Jane în Târgul Clătitelor, înainte să devină animal); „Dragostea e ca pojarul. Te loveşte doar o dată în viaţă şi cu cât se întâmplă mai târziu, cu atât e mai greu” (Radlov declarându-şi amorul pentru Jane).

Mai vreau, mai vreau… Diseară mă uit la Oblomov. Mi-e dor de Moscova, de catedrala de mai jos unde am rămas bouche bée la propriu, de librăria Biblio-Globus şi de limba rusă, pe care din păcate n-o mai ştiu deloc. 😦 

hristos-mantuitorul.gif

Read Full Post »

De ziua noastra

De 1 decembrie am fost la film. Doua filme, mai precis. Festivalul de film francez, evident: Moliere si Hors de prix. Superbe ambele. Apoi, am vazut urmatoarele:

– luminitele de pe Magheru

– chupachupsi cu fularul pe gurita si ochisori, fascinati de pomenitele luminite

– multi oameni agitati, cu ochii flamanzi, ca si cum ceva important se petrecea in lume si ei vroiau sa fie parte din acel lucru.

– stegulete colorate romaneste pe o parte si cu stelutele Uniunii pe cealalta parte. Nu puteau sa faca doar cu insemnele noastre? Macar azi?

– hartii pe jos si bradul chicios de la Unirii. O sa ardem in iad cu totii.

M-am intors acasa si-am baut vin fiert cu scortisoara si am vazut un sfert din Love actually. A nu stiu cata oara. Inca imi place, inca e amuzant si romantic. Presimt ca o sa ma tot uit la el, mai ales ca vin sarbatorile. Si mi-am dat seama ca mi-e dor de prietena mea. Pe care o vad in filmulete aici si stiu ca traieste si e zambitoare. 🙂

Read Full Post »

Am autograf de la super- zeul- blazatul- senzualul- dandy-ul- slabanogul- uber-cool-ul- super-top-super- fashion-marinimosul-barbosul-decadent-Frederic-Beigbeder. E pentru a patra oara in Romania si de-abia acum am avut privilegiul sa stau langa augusta-i persoana. I-am zis cum se speluieste numele meu, si a scris cu 3 de n. A scris apoi si Frederrric si parea multumit de gaselnita, mai ales ca eu m-am aratat uluita de harul lui improvizator.
In fine, ce mai tura-vura, mi-l inchipuiam mai putin slab, mai putin efeminat si mai putin arogant (e totusi francez, mda). Blazat cum ii sta bine unuia care a vazut de toate si probabil, le-a si facut pe toate, rautacios cat cuprinde si de un jemenfiche-ism aproape dezgustator. A si plecat la vreo 10 minute dupa inceperea filmului (99 francs) insotit de o blonda voluptoasa si dezbaterea anuntata n-a mai avut loc. N-a scapat prilejul de a ne face de cacao (sau n-am inteles eu spiritul din vorbele lui). Un amic spunea ca ne gaseste destul de caliti ca sa-si permita sa ne puna la colt. O fi!

I-am citit doar cateva carti si cel mai mult mi-a placut Egoistul romantic.  Are un talent real in a descrie chiar si cele mai socante evenimente cu un suras ironic in coltul buzelor de zgripturoi.

Filmul mi s-a parut mult mai slab decat cartea (si nici aceea n-a fost cine stie ce) si poate prea lung pentru informatia adusa. Am inteles ca tipul din rolul principal e foarte apreciat in Franta pentru rolurile din comedii, dar aici n-a stralucit. Avea figura mai mult blajina si fara licarirea aceea de bestialitate cu care mi l-am inchipuit eu pe Octave. In rest, violenta, droguri si sange, aventuri robinsoniene si conflicte interioare mediocre.

Ma rog, sunt dezamagita, desi nici nu stiu exact la ce ma asteptam.

Read Full Post »

4 3 2…Motor! Actiune!

In prima seara la Praga, acum zece zile, am fost la premiera oficiala a filmului castigator la Cannes, intr-o sala mica, imi spuneam eu la inceput, dar care s-a dovedit suficienta pentru spectatorii ce sosisera (romani, in marea lor majoritate- cred-, cehi si alti cativa, de alte nationalitati). Destul de greu de digerat, camera a surprins fara menajamente toate ororile: avortul, comunismul, pupincurismul, tipologiile (receptionera, militianul, etc), eterna disputa intre generatii, frica, spaga, mizeria. Totul este atat de bine construit incat la final am avut sentimentul acela ciudat de alienare, de impotrivire si de aparare.

La proiectie a fost prezent si Vlad Ivanov (Domnu’ Bebe) cu care am schimbat cateva cuvinte la cocktailul ce a urmat filmului. Foarte amabil si deschis, desi cred ca a auzit toate intrebarile de o mie de ori. Prietenia, cat de mult, pana unde esti in stare sa mergi pentru a ajuta au fost raspunsurile lui in fata nedumeririi mele cu privire la succesul occidental al filmului. Lumii i-a placut povestea. Empatizam pentru ca sunt prezentate actiuni pur omenesti, nu trebuie neaparat sa fi trecut prin asemenea situatii.

Cred totusi ca e unul din filmele alea pe care nu-ti prea arde sa le revezi, pentru ca te pune prea mult fata-n fata cu tine, cu trupul tau si te invita la o sondare pe care-ti vine greu s-o faci. Din autoconservare.

Read Full Post »

Everyone says I love you

M-am uitat saptamana trecuta la 4 filme: 1408 (camera buclucasa cu John Cusack; m-au enervat barbatii din sala care radeau cand era o scena mai scary- baieti, e clar ca vi se face frica, nu mai faceti pe nebunii; un tip de langa noi chiar i-a zis prietenei lui la un moment dat:”Vezi ca in seara asta fac in pat!”- asa, da!), Scoop (pentru ca Woody e genial, mai vazusem doar Match Point inainte- foarte bun, de altfel), Spider (iti trebuie destul de multa rabdare sa afli ca este cumva in genul A beautiful mind) si Everyone says I love you. Eu o sa vorbesc despre acesta ultim.

 

Asa cum bine ziceam, Woody e un maestru. Comedie romantica si muzicala, Esil este inca o poveste despre amor, in stilul intelectual binecunoscut al lui Allen. Aceeasi disturbed family, cu un bunic nebun si exhibitionist, o menajera care ar fi putut foarte bine fi al lui Hitler, un tata- unul dintre ei, oricum (Woody Allen) mereu nefericit in relatiile sale pasagere, ce actioneaza incontrolabil, se agita, gesticuleaza si vorbeste mult, o fiica (Drew Barrymore), personaj prin excelenta romantic, cu priviri melancolice, care inghite de doua ori inelul de logodna daruit de viitorul mire pe care , de altfel, il si inseala cu un fost condamnat la inchisoare, caruia ii spune dupa primul sarut:” Very interesting! I’ve never been kissed before by a sociopat”, o alta fiica, naratoarea, care cedeaza multiplilor barbati care trec prin viata ei, alte doua fiice (dintre care una jucata de Natalie Portman, care a spus despre acest rol ca este cel mai prost pe care l-a jucat), adolescente si indragostite de acelasi baiat, plus un fiu cu vederi politice inverse fata de cele adoptate de restul familiei. Cireasa de pe tort, mama (interpretata de Goldie Hawn), activista, care la un moment dat cere in fata gardienilor din inchisori, ca prizonierii sa-si poata decoreze propria celula, sa aiba spatii largi pentru plimbare si bucatarie europeana. Discutiile despre ateism, politica si iubire (evident!) sunt frumos asezonate cu cantece siropoase de amor sau unele care par provenite dintr-un self-help book: „Enjoy yourself, it’s later than you think”).

 

Inca din Match Point observasem ca la Woody Allen camera nu se focalizeaza neaparat pe personajul care vorbeste. Aici, camera se opreste undeva, (o data in stanga si apoi la dreapta personajului jucat de Natalie Portman) si indiferent de miscarea actorilor, ea tot reuseste sa surprinda esentialul scenei.

 

Pe scurt, un film amuzant, cu tot atatea replici memorabile, asa cum ne-a obisnuit mereu Woody, cu discutii inteligente si oameni (aproape) normali, cu situatii (aproape) normale de viata.

Read Full Post »