Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for mai 2009

Din parc

….cerul se vede atât de frumos printre copaci. Mai ales după ora 5 după-amiaza. Şi felul cum intră soarele printre crengi şi cum unduieşte lacul şi sunetul picăturilor de apă de fântână arteziană. Şi răţuştele, da, răţuştele… În grup, raţa şefă şi chupachupşii sau individual, ca răţoii coloraţi. Şi porumbeii pe care-ţi vine mereu să-i alergi, pe toate aleile. Nu şi puradeii care se scaldă ca oligofrenii în apa murdară. Un moşulică de mână cu băbuţa lui, mirosind a bunici. O fată în bluză roşie care învaţă la turism, ceva. Un tată cu fiica lui, ambii în şlapi şi îmbrăcaţi lejer, care au citit în parc şi acum se duc acasă. Poate că au vedere spre Cişmigiu şi diseară vor mânca o salată de roşii cu brânză şi apoi cireşe, privind asfinţitul. Şi dudele. Roze, albe, negre chiar şi cele scofâlcite pe caldarâm. Şi să ţi se facă o poftă nebună să te morfoleşti la gură cu ele şi să râzi ca plozii. Adică din orice. Aaaaaa, şi Mâna Maicii Domnului, ştiţi voi, plăntuţa aia de pe marginea drumului care miroase divin (numele ei mi-aduce aminte de o noapte şi un taximetrist de la Unirii care ne-a zis, parcă scuzându-se, că îl mângâia Maica Domnului. Bietu’ om aţipise…!)

Reclame

Read Full Post »

Scurte

Am fost aseară la o conferinţă despre moarte. Oamenii de lângă noi fac lucruri uimitoare: există pomeni de viu şi înmormântări de viu şi se fac priveghiuri on-line. Plus că în Gorj, există obiceiul dezgropării moroilor (strigoi). Aşa că azi-noapte am visat-o pe mama, iar azi, un cutremur.

Am atâţia ani şi încă sunt oameni (apropiaţi de vârsta mea!!!) care mă intimidează şi care îmi dau mereu sentimentul că vremea când aveam 16 ani nu e atât de departe.

Îmi place poezia asta:

Blues

a întârziat puţin, şi e atâta simplitate

şi-atâta frumuseţe în gesturile ei


când coboară şi trânteşte portiera

apoi se îndreaptă spre mine râzând


cu mâinile uşor depărtate de corp

cu ochii mari ca nişte carafe pline cu miere


vreau să mă încolăcesc lângă pieptul ei


din care nopţile de toamnă fac o sobă micuţă

în care cântă un saxofonist negru

şi unde toate ale casei sunt aranjate cu grijă


şi-acolo să adorm, în sfârşit:

să adorm. Claudiu Komartin

Îmi place din pricina unui singur vers, dar ce frumos… Am fost şi la lansare dar doar puţin.

Câtă observaţie, atâta dramă!

Început un fel de program de exorcizare: citesc Formula fericirii, iar diseară îmi iau porţia de bine şi cald şi frumos începând cu ora şapte.

Read Full Post »