Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2008

N-am mai scris de mult. N-am mai avut ce, n-am avut chef…

Zice Ilie undeva, citându-l pe Denis de Rougemont, pare-se, că femeile sunt lipsite de retorică. I’ll say, având în vedere că suntem arţăgoase, ridicăm tonul încă de la începutul unei discuţii oricât de plate, suntem pline de prejudecăţi şi ne credem atotştiutoare. Cel mai tare mă enervează atotştiinţa, iritarea care le cuprinde pe unele dintre noi când sunt contrazise. Nu sunt genul care să discute în contradictoriu, am o teamă instinctivă de certuri, de ţipete şi, de cele mai multe ori, la asta se ajunge. Nu-mi place neapărat acest lucru la mine. Că renunţ uşor când mă lovesc de încăpăţânare şi de o consecvenţă a susţinerii părerilor pe care eu nu o am. Nu vreau să conving pe nimeni de nimic (nu mă refer aici şi la apropiaţi, familie, prieteni), nici măcar atunci când ei greşesc. Am făcut-o o dată, cu o turcoaică şi familia ei şi mi s-a spus că sunt nepoliticoasă. Nu eram, aveam doar dreptate. Si nu găsesc sensul amestecului în unele tipuri de dispute (pe teme politice, de exemplu) pentru că niciuna dintre tabere nu câştigă nimic. Doar se irită reciproc, au impresia că-s unii mai deştepţi ca alţii, tot se atacă cu “de ce”-uri şi “cum”- uri şi nu dau nicio soluţie. Nu e suficient să ştiţi cuvinte mari şi cine a participat la alegeri şi cine-a câştigat. Bottom line, sunteţi dezgustători pentru că rămâneţi şi voi cu un gust amar şi cu frustrări nediminuate. Iar femeile au o violenţă a expunerii propriilor opinii care nu face decât să le obosească la sfârşit. Stick to what you know! Feel!

Am nevoie de un job, să nu mai îmi îngheţe picioarele (şi totuşi, ce bine! e aproape toamnă!) şi o temă coerentă pentru lucrare. Si să nu mai stau pe messenger. Să nu mai deschid calculatorul, fir-ar să fie!

Suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit/ iubit: preluăm din gesturi, vorbe, râdem ca ei, stăm bosumflaţi ca ei. Fascinant!

Transfăgărăşanul is bliss! Pură şi simplă. Şi nasul cu care adulmecăm, unul din cele mai tari organe cu care ne-a înzestrat viaţa!

Reclame

Read Full Post »

Decret

Păi eu acum aş vrea să ningă, să ies afară cu fularul la gură şi mănuşile călduroase în mâini şi zăpada să trosnească proaspăt sub ghetuţe şi să pun mâna pe un ţurţure şi să mă întâlnesc cu oameni în pulovere verzi pe gât şi să bem ceai şi să miroasă a scorţişoară şi a turtă dulce şi să mergem să patinăm, să ne uităm la Bărbierul din Siberia (vă spun eu că sunt filme/cărţi/şansoane care tre’ neapărat văzute/citite/ascultate într-un anume anotimp că altfel se duce naibilor şi fărâma de magie din lume). Siiiiiiii, n-am mai făcut de mult un om de zăpadă, da! Si colinde şi brăduţ şi să fie atât de frig încât să ne îngheţe năsucurile, şi să ne dăm pe gheţuş şi să se aprindă lumini colorate şi să ne bulgărim, şi să ne uităm la copacii îmbrăcaţi în promoroacă şi la stele şi la lună.

Read Full Post »

Regretase din nou Iaşul. Din ce în ce, Iaşul îi apărea ca singurul mediu pentru suflet: acolo numai, sufletul trăia, ca o carte în biblioteca ei. Bucureştiul nu însemna decât o febrilă inactivitate, sau o activitate superficială, o activitate de profesii, nu de suflete.

Cum poţi iubi la Bucureşti ?

Cum poţi avea la Bucureşti- când sufletul e mereu brutalizat de năvala celora care trăiesc nu cot la cot, ci ghiont la ghiont-, reculegerea de celulă monahală în care s-aprinde dragostea ca o lumină de candelă pentru icoanele secrete, pentru adoraţiile şi rugile solitare ?

Nu puteai fi singur la Bucureşti, nici noaptea. Atunci cum poţi iubi la Bucureşti, când dragostea e reculegerea cea mai lăuntrică a fiinţei, şi când Bucureştiul tocmai această reculegere ţi-o interzice şi ţi-o sfarmă cu brutalitatea lui copitată.

Bucureştiul, oraşul-bâlci! Totul e de vânzare, totul e marfă şi toţi sunt negustorii unei mărfi. De asta urlă Bucureştiul cu gura până la urechi, de asta cetăţenii lui se zbat, aleargă şi se ghiontesc în frigurile unei necontenite concurenţe, cercând numai prin zgomot şi stridenţă să-şi atragă clientela pentru marfa din baracă; de asta, şi în clipele de singurătate din preajma somnului sufletul avea o trepidaţie  saltată de paiaţă, a cărei sfoară o zmuncea mereu duhul de bâlci care stăpânea Capitala”.

 

Ionel Teodoreanu- Bal mascat

 

Şi totuşi, câtă nevoie avem noi de zgomot…

Şi cum să nu iubeşti Bucureştiul? Cum să nu-ţi fie dor de el?

Read Full Post »

Se ia un mic-dejun sănătos- luna asta nu mănânc niciun fel de animăluţ, e un experiment, o să fie greu pentru că pe 16 se mărită vară-mea, nu, nu o pap pe ea-, se amestecă cu un roman rus promiţător, se fac însemnări în diferite agende, se pune la cale un plan de bătaie pentru zilele următoare, se bea mult ceai contra deshidratării şi se presară cu un playlist vioi:

1. Usher ft Young Jeezy- Love in this club (pentru că felul cum începe mă face să ţopăi şi pentru că e de la un prieten creţ)

2. Lacrimosa- Stolzes Herz (pentru că de la minutul 2.12  încolo e pe gustul meu în totalitate)

3. Men at Work- Down Under (pentru că orice playlist fără asta e de prisos)

4. Sinsemilia- Tout le bonheur du monde (pentru că e de la cineva care se gândeşte şi la mine când descoperă bijuterii din astea 😛 )

5. Ska-P- El gato Lopez (pentru că e ska…)

6. Ennio Morricone- The Ecstasy of Gold (pentru că aşa a început şi la noi concertul Metallica).

Se serveşte în rochiţă bleu, cu gândul de a cuceri arta mersului pe bicicletă (nu eşti niciodată prea mare ca să înveţi ceva) şi de a surprinde prieteni cinici, ducându-i în locuri mirifice, să se mire şi ei.

Read Full Post »