Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for decembrie 2007

Picareşti

Una din distracţiile mele favorite când merg cu trenul este să fixez toate persoanele de sex feminin şi să văd dacă am ceva din ele. Cel mai uşor mi-e cu fetiţele. Îmi recunosc, uneori cu groază, alteori cu milă sau simpatie toate stângăciile şi privirile timide de copilandră speriată. Greu mi-e să mă închipui la vârstă adultă (asta înseamnă aici pe la 40 de ani) sau la bătrâneţe. Mi-e teamă să nu devin rigidă ca doamna cu fular roşu din faţa mea, să nu am gesturi scurte şi tăioase ca doamna grasă şi făcută permanent care stă la câteva banchete mai încolo (merg cu personalul, e mai incitant aşa). Ca bătrână mi-e şi mai greu să mă recunosc în cineva. Întotdeauna m-am închipuit blândă şi zâmbitoare. Stiu şi cu cine mi-ar plăcea să semăn un pic: cu o doamnă la vreo 90 de ani, căreia eu îi spun Prinţesa, pentru că are gesturi şi vorbe nobile. E încă lucidă, dă replica repede şi la obiect, vorbeşte singură, se mişcă încet, te serveşte mereu cu câte ceva, e atentă la tot şi e foarte înaltă (mereu m-am gândit la oamenii bătrâni ca fiind mici de înălţime). La bărbaţi mă amuză să-mi închipui cum arătau când erau mici sau cum vor fi ca adulţi. De exemplu, bărbatul din diagonală a fost sigur bun la matematică şi-i plăcea vinul. De-aia îi râd ochii acum. Sau băieţelul grăsun care se tot plimbă pe culoar: când va fi mare, îşi va lua femeia de-o aripă şi va merge cu dânsa la Cárfur Bucureşti (ei fiind dintr-un sat prahovean). Pe drumul de întoarcere, pe lângă faptul că paporniţele lor vor incomoda trecerea celorlalţi pasageri, mititelu’ va avea poftă să ciugulească ceva. La cele peste 120 de kile, e lesne de-nţeles de ce! Aşa că soaţa-i iubitoare va scoate din paporniţă o gustărică pentru leul de bărbat. Eniuei!

Aseară am văzut Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford. Plictiseală, ceva de speriat! La fel de lung şi întortocheat ca Zodiac. Singurul lucru bun: muzica (Nick Cave nu putea să greşească).

Crăciunul a venit şi-a trecut, în ritm de colinde şi papa bun, am primit unele din lucrurile pe care le voiam şi altele în plus, şi-acum aştept noul an.

Si am o nouă obsesie:

 

Călător mereu pe drum

Printre spini şi stele

Se preface iarba-n scrum

Dar cântăm oricum.

 

Se preface scrumu-n flori

Printr-un crâng uitat

Unde noi de-atâtea ori

Din suflet v-am cântat.

 

Călător visător

Unde vrei s-ajungi?

Călător visător

Clipele-s prea lungi

 

Călători din loc în loc

Prinşi de doruri grele

Când sunt gata să ia foc

Flori de busuioc

 

Nici nu ştim cât va mai fi

Casa unde-am tras

Dar din vraja ei de-o zi

Un cântec v-a rămas.

 

Călător visător

Unde vrei s-ajungi?

Călător visător

Clipele-s prea lungi

Reclame

Read Full Post »

Ieri m-am aventurat la munte cu nişte prieteni. Mult dor se adunase; n-am mai fost de cel puţin un an. Ne-am dat cu schiurile. Prima dată. Sunt o zână a schiatului, este clar că o să devin foarte bună. Dovadă stau minunatele trânte pe care le-am încasat, echilibristica impresionantă când am intrat într-o altă începătoare şi râsul isteric atunci când m-am lovit cel mai rău. A, şi mi-au şi zburat schiurile din picioare într-o maşină care a început să ţiuie. Si cei care mă adunau de pe jos mă intrebau de mă simt bine, că râsul meu îi cam deconcerta. Si în plus, târam schiurile după mine mai ceva ca Bridget Jones. Toate ca toate, dar când vedeam nişte chupachupşi de un metru coborând radioşi pârtia Kalinderu, mă treceau toate apele. Pfuuuu! Oricum, mai merg, nu mă dau bătută aşa uşor.

Tot la „prima dată” intră şi mâncatul de ardei usturat cu pâine în timp ce-mi imaginam supa picantă chinezească. A fost foarte bun.

Acum mă simt bine, mă dor picioarele de la clăpari, am febră la braţe şi beau ceai. Îmi place pomul nostru împodobit, cadourile de sub el şi Moş Crăciunul cu mănuşi verzi. Îmi mai place şi că o să mă duc să răsfoiesc Cartea cu bunici, primită pentru că am fost omul potrivit la locul potrivit, hih!, dup-aia îmi termin cărţile cu poveşti de iarnă luate de la secţia de pitici a Institutului şi o să ascult colinde iară. Si poate mă duc şi să miros şi să-mi colorez gândurile la târgul din Amzei. Ah, am de gând să mă aciuiez sub un vâsc, waitin’ to be kissed (double hih!)

Bon, ceaiul s-a terminat, porumbeii au zburat de la geamul bucătăriei mele şi eu merg să mă scotocesc şi să mă frământ.

Read Full Post »

De Craciun

M-a atins o leapsa fantasmagorica si ma conformez:

– vreau sa ninga- sa ninga muuuuuuult si sa ma uit pe geam si dupa, sa impodobesc crengutele de brad si sa ascult colinde; in casa sa fie cald si sa se simta ca se roboteste;

– vreau o caciula, am nevoie disperata de caciulita, imi ingheata urechiusele… Have mercy!

– vreau sa merg sa patinez;

– vreau sa ma cuibaresc si sa ma alint;

–  sa fim sanatosi cu totii;

– vreau la munte ca sa ne bulgarim;

– sa recitesc Moartea pinguinului

Leapsa merge mai departe la Raluca si norisor de doresc. 🙂

Read Full Post »

Ieri a venit tata. Nu a văzut deloc unde am stat de când m-am mutat ca tot omu’, în chirie. În cămin a tot fost. Trebuia fie să-mi aducă, fie să ia înapoi frigiderul. Am reuşit să-l conving într-un final apoteotic că e bine să vadă cum m-am instalat în Bucureşti, să nu-şi facă griji. Pe drumul dintre gară şi Baba Novac, în 133, şi-a adus brusc aminte că e aproape acelaşi drum cu cel pe care-l făcea înainte de ’89, când venea la Bucureşti să cumpere carne. La noi nu se găsea. Zicea că la un moment dat, avea la el 1000 de lei, toţi pentru carne. Merge la magazin, îşi opreşte 30 de lei pentru biletul de tren şi pe restul îi cheltuie. Când ajunge acasă, văzând cât de mult a adus (sau că în orice caz nu s-a întors cu mâinile goale), mama şi mamaia mea izbucnesc în lacrimi. Tata se schimbă şi găseşte în buzunarul hainei încă 10 lei. Se lipiseră probabil de cei 30 opriţi pentru tren. A fost supărat. Putea să cumpere şi mai mult. Si-a adus aminte şi unde era alimentara respectivă, undeva pe gangul dintre McDo şi Everest. Cred că noi, cei din generaţia asta a mea, o să ardem în iad, undeva. Îmi venea să plâng, să mă bat, să mă cert că nu sunt mai… altfel, că iau totul ca şi cum mi se cuvine.

Am fost cu el la târgul din Amzei. Frumos mai mirosea acolo… Tocmai începuse să ningă, şi mirosul de brad se amesteca delicios cu cel de pastramă de oaie, cârnaţi de Pleşcoi sau brânză de burduf. N-am rezistat şi mi-am băgat nasul în borcănelele cu dulceaţă de rubarbă, de vinete, gogonele şi porumbele. Si mi-am cumpărat cercei.

Read Full Post »

Pentru că zilele astea am fost pradă unei nelinişti dulci întocmai ca un cozonac pus la crescut, m-am îndeletnicit cu următoarele:

  • am căutat colinde (me is in a holiday mood şi Ştefan Hruşcă e minunat)
  • m-am gândit ce cadouri să iau
  • am colorat, decupat şi lipit brăduţi, ghirlande şi moşi.
  • i-am arătat unui chupachups un pps din ăla cu animăluţe simpatice. Gigălea puştiu’ când vedea girafele, mâţele şi căţelandrii…. o nebunie !
  • m-am gândit la câte lucruri pot face în trei minute: să decojesc o portocală şi s-o pap (foarte repede adică)/ să citesc o pagină de roman/ să pun de-un ceai/ să ascult Iarbă rea- Tudor Gheorghe/ să scriu un mesaj pe telefon/ să mă uit în oglindă/ să urc pe scări până la 8- damn elevator/ să-mi vină o idee genială (care pentru a fi pusă în practică îi vor mai trebui săptămâni, luni, ani)/ să fac un sudoku de o stea (adică simplisim)/ 5 poze/ să mă imaginez dansând în trupa lui Michael Flatley/ să mi se înroşească nasu’ când ies în frig/ să mor de dor/ să mă cert şi să mă împac/ să învăţ un cuvânt nou.
  • am vorbit cu un puşti care e la două şcoli, aia de arte şi la Tudor Arghezi, premiant şi mai şi filmează nu-ştiu-ce drăcii pe la Buftea, parcă. Bunică-sa e vecina mea şi doamna care primeşte un pui în cap într-o reclamă la un pui, evident. Vorbeşte mult, altminteri e femeie bună. Copilu’ era drăguţ, modest şi spunea mai multe decât ea, deşi era tăcut. O să fie un heartbreaker. Pictează şi are la 10 ani o privire pierdută ce-o să le zgândăre pe femei. Cică la ei la şcoală, băieţii sunt obligaţi să le facă cadouri tuturor colegelor. Duuuuuude, vreau şi eu să fiu mică! Si plină de bani, că cică numa’ monstruleţi de miniştri şi directori umblă pe-acolo. Deh! Nu mai e ca pe vremea mea.
  • m-am uitat la meci şi cel mai tare m-a amuzat când unul dintre comentatori a zis: „Eduardo a înţeles tot pentru că e brazilian”. Ce căpcăuni! Nota bene: van Persie joacă bine, e bun.
  • mi-am downloadat nişte poveşti. De Crăciun, adică. Am chef de poveşti.

Se pare că-mi plac listele şi listuţele cel mai mult.

Read Full Post »

Barbierul din Siberia

Aseară, pe o vreme de nu-ţi venea să dai nici un Şarik afară, m-am strâns în fotoliu, cu covrigii, rulada de fructe de pădure şi strugurii lângă mine şi am văzut Bărbierul din Siberia. Aşteptam de mult să mă uit la el, şi mulţumită unui blog foarte fain, l-am redescoperit.

În Rusia mustindă de omăt şi vodcă, un ofiţer din Garda Imperială se îndrăgosteşte de o americancă cu moravuri îndoielnice. Prilej pentru multe întâmplări amuzante (pedepsiţi, cadeţii trebuie să stea într-un picior ca berzele) dar şi dramatice (duelul dintre doi prieteni pentru frumoasa Jane).

Personaje multe şi memorabile se plimbă în faţa ochilor fascinaţi de Rusia ţaristă şi sufletul rus, cel care împinge la extrem fiece trăire. Cel care mi-a reţinut mie atenţia a fost generalul Radlov, care bea vodcă şi face ca ursu’ după. Când îşi dă seama cât este de beat (!), asta după ce furase baloane şi alergase un Napoleon-pitic dintr-un teatru de stradă, se repede la o copcă şi îşi îndeamnă aghiotantul să toarne câteva găleţi de apă ca sloiul peste el. În mijlocul iernii geroase! El fiind doar în izmene!

Imaginile fac totul în filmul lui Mihalkov. Imaginile şi replicile. Ce poate fi mai poetic decât o gloată de ruşi despuiaţi până la brâu, cărându-şi pumni cu nemiluita, pentru ca mai apoi să-şi ceară scuze pentru asta? Pură tradiţie rusească! Apropo de asta, e minunat cum pronunţă ei old rrraşăn tradişăn. Бог простит! Si ca şi cum n-ar fi de ajuns, ne mai stârnesc şi cu blinii umplute cu icre negre şi roşii, bubliki (un fel de covrigi, cu susan parcă) sau viţel cu ciuperci. Mie-mi venea să chiui, oricum.

Si replicile…Păi să vedem, am spicuit următoarele: “Are o porţie rece de spaghetti în loc de creier” (un “răuvoitor” despre generalul Radlov); „Nu sunt beat, sunt fericit”(Andrei după ce a cunoscut-o pe Jane care îl tratase din belşug cu şampanie), „Am pregătit lecţia pentru azi, dar nu era şi întrebarea asta” (Andrei în timpul unui curs), „În Rusia, animalele beau ca oamenii şi oamenii beau ca animalele”(generalul Radlov lui Jane în Târgul Clătitelor, înainte să devină animal); „Dragostea e ca pojarul. Te loveşte doar o dată în viaţă şi cu cât se întâmplă mai târziu, cu atât e mai greu” (Radlov declarându-şi amorul pentru Jane).

Mai vreau, mai vreau… Diseară mă uit la Oblomov. Mi-e dor de Moscova, de catedrala de mai jos unde am rămas bouche bée la propriu, de librăria Biblio-Globus şi de limba rusă, pe care din păcate n-o mai ştiu deloc. 😦 

hristos-mantuitorul.gif

Read Full Post »

Astazi nu mai stim sa vorbim, pentru ca nu mai stim sa ascultam. N-are nici un rost sa vorbim bine: trebuie sa vorbim repede, ca sa terminam inaintea celui care ne raspunde. Nu reusim niciodata. Putem spune orice si oricum: intotdeauna ni se taie vorba de la gura. Conversatia este un joc de foarfeca de gradinar, fiecare taie vocea vecinului de indata ce rasare.”

Jurnal- Jules Renard

Din cam aceleasi registru, voi povesti o anecdota care circula pe seama lui Gandhi. Se zice ca englezii il stimau foarte mult pe liderul indian, care se bucura si printre ai lui de o faima la fel de mare. Il invita englezii la o intrunire de nivel inalt, pentru tratative. Cum Gandhi refuza sa mearga cu masina sau cu trenul, i-a luat o saptamana sa ajunga pe magarusul lui. Cand in sfarsit si-a facut aparitia, englezii l-au intampinat cu entuziasm, zambind si urandu-i bun venit. Isi dau intr-un tarziu seama ca Gandhi nu scosese nici macar un cuvintel. Il intreaba daca i s-a intamplat ceva, iar acesta scrijeleste cu un bat in nisip: „Azi e ziua in care nu vorbesc”.

Poate c-ar fi mai bine ca in zilele in care ar trebui sa tinem, prin traditie, post negru la mancare, ar trebui sa tinem la vorba.

 

 

Read Full Post »

Older Posts »