Din parc

….cerul se vede atât de frumos printre copaci. Mai ales după ora 5 după-amiaza. Şi felul cum intră soarele printre crengi şi cum unduieşte lacul şi sunetul picăturilor de apă de fântână arteziană. Şi răţuştele, da, răţuştele… În grup, raţa şefă şi chupachupşii sau individual, ca răţoii coloraţi. Şi porumbeii pe care-ţi vine mereu să-i alergi, pe toate aleile. Nu şi puradeii care se scaldă ca oligofrenii în apa murdară. Un moşulică de mână cu băbuţa lui, mirosind a bunici. O fată în bluză roşie care învaţă la turism, ceva. Un tată cu fiica lui, ambii în şlapi şi îmbrăcaţi lejer, care au citit în parc şi acum se duc acasă. Poate că au vedere spre Cişmigiu şi diseară vor mânca o salată de roşii cu brânză şi apoi cireşe, privind asfinţitul. Şi dudele. Roze, albe, negre chiar şi cele scofâlcite pe caldarâm. Şi să ţi se facă o poftă nebună să te morfoleşti la gură cu ele şi să râzi ca plozii. Adică din orice. Aaaaaa, şi Mâna Maicii Domnului, ştiţi voi, plăntuţa aia de pe marginea drumului care miroase divin (numele ei mi-aduce aminte de o noapte şi un taximetrist de la Unirii care ne-a zis, parcă scuzându-se, că îl mângâia Maica Domnului. Bietu’ om aţipise…!)