Dacă îi mai strigi o dată copilului tău ca e o “jigodia dracului”, vin la uşă şi te spurc. Mai ales că în general pari o femeie echilibrată şi care, culmea, îşi iubeşte progenitura. Dar când îl pui să muncească de la 10 ani, îl dai la două şcoli şi ai pretenţia ca totul în comportamentul lui să fie exemplar, atunci ai o problemă mare. Nu poţi să defulezi ca o isterică în faţa lui, care plânge de ţi se rupe inima. Nu poţi să ai pretenţia ca el să-ţi înţeleagă frustrările. Pricep că e greu să-l creşti singură, dar poţi face ceva. Nu e târziu pentru tine şi nici pentru el. N-o să-l ajute ţipetele. Când va fi mare şi va auzi oameni certându-se în preajma lui, pielea îl va furnica. O să-i fie frică, o frică inexplicabilă şi-o să vrea să plângă. Şi teama… teama că într-o zi, ar putea sfârşi ca tine.
