Febrilitate

Mă simt al naibii de bine când zilele-mi sunt arhipline; prefer de o mie de ori să mă epuizez, decât să obosesc de prea multă plictiseală. Toate micile chestii (diverse sau nu- rutina nu e un lucru rău uneori) care mă agită, îmi dau starea aia de bine care, atunci când pun capul pe perna moale, mă fac să mă gândesc că n-am irosit ziua şi nici pe mine. Mai ales că atunci când sunt în priză, vin ideile cele mai bune, proiectele cele mai îndrăzneţe şi, cum spune un om drag mie, “vise imposibil de realizat”. Care-mi plac. Şi mă înveselesc. Am impresia că metoda invocată de Cioran în “Despre neajunsul de a te fi născut”- şi anume că atunci când eşti deprimat ar fi bine să pui mâna pe un dicţionar al unei limbi pe care n-o ştii bine şi să cauţi cuvinte pe care n-o să le foloseşti vreodată- ar merge şi pentru mine. Ceva să facă diferenţa. Sarea…din cuvinte. Deocamdată alung gândurile negre cu Californication.

Aş mânca un ştrudel cu mere în lichior de ouă; nici prea mic, nici prea mare, până şi frişca de deasupra e bună (and I am so not a frişcă person)…Miam!