Despre necuvântătoarele din viaţa mea

Prima dată m-am ataşat de un căţeluş. Era mic, tremurând şi cu ochii de migdală şi mi-ar fi plăcut să-l cheme Lady (era fetiţă)- cunoscusem cu ceva timp în urmă o Lady dalmaţiană şi tare mi-ar fi plăcut s-o cheme la fel. N-a stat cu noi decât câteva săptămâni (nici nu mi-amintesc bine) şi a uşchit-o la ţară unde a chemat-o, mai pragmatic şi mai aproape de condiţia ei socială umilă, Mona

Apoi a fost Robbie. Robbie era aproape pisicul nostru: tigrat şi cu M pe frunte (ce mândri eram de isteţimea lui) care s-a ataşat mult de mama. Tata nu-l suferea, deşi îi dădea de mâncare când nu vedeam noi, iar eu şi frate-miu ne jucam cu el, deşi puţin cam sadic: el îl lega cu o curea de burtică şi ne uitam cum cade când într-o parte, când în alta, iar eu îl luam de lăbuţele din faţă şi dansam cu el. Îl lăsam afară noaptea şi odată s-a întors fără un ochişor. Nu ne-a fost bine dar l-am iubit în continuare. Apoi, în altă zi, nu i-am mai văzut căpuţul ieşind din iarbă când îl strigam. Nu cred că n-a mai vrut să se întoarcă la noi, nu! de o mie de ori nu! Se zvonea că pe scară e un nene rău care otrăveşte animăluţele aciuate în diferite apartamente.

Last but not least, ultimii perindaţi prin sufletul meu au fost În Plus şi Selm, acum doi ani când stăteam la prietena mea. De În Plus nu pot să zic că m-am ataşat: e o mâţă rea. Vicioasă! Mie-mi plac mâţişorii, ca Selmişor. Mă rog, Selm! A fost prima dată Selma, până când prietena mea şi-a dat seama de „confuzie”. Şi cu el am dansat, e maestru. Şi îi întorceam urechiuşele şi-l băteam de două ori pe cap, cel mai tare semn de afecţiune.

Prin casele pe unde m-am plimbat, am văzut o mulţime de alte animale: papagali, peşti, ţestoase, porucşori de Guineea (eu le zic şobolimbozauri) şi tot câinuţii îmi plac cel mai mult; am visat pe rând la Lassie, Beethoven şi Faffner şi m-am hotărât: vreau un Golden Retriever. O să am unul. O să fie zvăpăiat, inteligent şi moale şi-o să mă joc cu el în fiecare zi, în grădina din spatele casei. O să-l iau la munte, ca să vadă cum se face focul în şemineu (trebuie să învăţ şi eu!). La mare, nu, că nu ne place acolo! O să mergem pe malul lacului şi-o să ne hârjonim. O să mă-mpingă cu capul şi eu o să-i dau un bobârnac. O să se uite mirat la mine când or să duduie ferestrele de la Whiskey in the Jar dar o să înveţe să sară cu mine. O să-i dau să pape, o să-l spăl şi-o să mă stropească şi-o să mă uit cum doarme. O să latre la veveriţe şi-o să se ferească de mâţe. O să vină să-şi pună boticul în palmele mele când va avea chef de alint. O să fie gelos pe un om de zăpadă şi-o să-l lase fără cap. O să dea din coadă când mă-ntorc de la cumpărături şi-o să mă învelească când dorm singură. Cuţi al meu!

Later edit: Mai am şi un prieten imaginar sub forma unui pinguin dar mă simt ca fetiţa personajului principal din Chocolat, cu Pantoufle cangurul, şi mi-e frică ca nu cumva ceilalţi copii să râdă de mine.