…

Azi am făcut cunoştinţă cu o mâţă. Mă rog, ne mai întâlnisem noi şi înainte în camera plină de cărţi şi unde răsună numai muzică bună, dar azi a fost oficial: s-a uitat în ochii mei şi şi-a frecat căpşorul de piciorul meu. Se pare că mâţa asta are un obicei ciudat: ştie că-i face rău, dar continuă să mănânce pământ de la flori. Cam ca noi, stăpânii ei cică evoluaţi: îngurgităm ce ştim că ne dăunează (ca mine cu Sprite-ul ăla), suntem geloşi şi ranchiunoşi, suntem violenţi în gesturi şi vorbe, invidioşi şi temători.

Am terminat Cartea fericirii de Berberova şi mi-au plăcut: nasturii care se uită la oameni, personajele care beau cel puţin zece ceşti de ceai într-o singură după-amiază, serile petersburgheze de liliac, pierderea de sine în faţa unor lucruri mici, ca roua, de exemplu. Fericirea înţeleasă ca dăruire; neputinţa de împlinire fără Celălalt.

Nu înţeleg unele lucruri care mi se întâmplă, pe care le gândesc: azi am trecut pe lângă Palatul Parlamentului şi mi-l închipuiam pe tot în flăcări. La fel, în perioadele mele de insomnie (rare, mulţumesc zeilor!), îmi vin cele mai ciudate gânduri. Ultima dată, m-am trezit la 3 dimineaţa şi m-am surprins gândindu-mă la Maruca Cantacuzino. Aşa, pur şi simplu! Nu ştiu mare lucru despre ea, dar o vedeam frumoasă şi bântuind casa de la Tescani.

Mi-am descoperit un fel de jurnal de anul trecut în care-mi notam toate chestiile pe care mi le propuneam şi, în funcţie de cum decurgeau lucrurile, le bifam sau nu. Pe 10.04.2007 am scris de exemplu: De azi până pe 10.05.2007 cel puţin, nu voi mai bea sucuri acidulate. ) Ştiu că e puţin, dar m-am ţinut de promisiune. Sau când mă abţineam să intru pe Mirc. Jucam Trivia ca o apucată. Acum m-am potolit, nu intru decât foaaaarte rar, dar atunci aveam o problemă: de dimineaţă până seara aş fi stat, încercând să fiu cât mai rapidă, la asta se rezumase pentru mine. Îmi plăcea să scriu tot ce aveam de făcut şi ce făceam până la urmă, chit că mă duceam la un film, la teatru, ieşeam la ceai, aveam de scris recenzie sau trebuia să plătesc lumina. Îmi dădea senzaţia că am o viaţă plină…

Ieri, la Sinaia, mi-am amintit cum mergeam acolo când eram mici, eu şi fratele meu, şi stăteam chiar lângă parc, la o rudă îndepărtată, care ne dădea să bem sirop de muguri şi de la care furam bomboane de mentă, seara, când mergeam să dormim.

Trebuie să scap de răceală, dar îmi place când vorbesc răguşit…