Ieri m-am aventurat la munte cu nişte prieteni. Mult dor se adunase; n-am mai fost de cel puţin un an. Ne-am dat cu schiurile. Prima dată. Sunt o zână a schiatului, este clar că o să devin foarte bună. Dovadă stau minunatele trânte pe care le-am încasat, echilibristica impresionantă când am intrat într-o altă începătoare şi râsul isteric atunci când m-am lovit cel mai rău. A, şi mi-au şi zburat schiurile din picioare într-o maşină care a început să ţiuie. Si cei care mă adunau de pe jos mă intrebau de mă simt bine, că râsul meu îi cam deconcerta. Si în plus, târam schiurile după mine mai ceva ca Bridget Jones. Toate ca toate, dar când vedeam nişte chupachupşi de un metru coborând radioşi pârtia Kalinderu, mă treceau toate apele. Pfuuuu! Oricum, mai merg, nu mă dau bătută aşa uşor.
Tot la “prima dată” intră şi mâncatul de ardei usturat cu pâine în timp ce-mi imaginam supa picantă chinezească. A fost foarte bun.
Acum mă simt bine, mă dor picioarele de la clăpari, am febră la braţe şi beau ceai. Îmi place pomul nostru împodobit, cadourile de sub el şi Moş Crăciunul cu mănuşi verzi. Îmi mai place şi că o să mă duc să răsfoiesc Cartea cu bunici, primită pentru că am fost omul potrivit la locul potrivit, hih!, dup-aia îmi termin cărţile cu poveşti de iarnă luate de la secţia de pitici a Institutului şi o să ascult colinde iară. Si poate mă duc şi să miros şi să-mi colorez gândurile la târgul din Amzei. Ah, am de gând să mă aciuiez sub un vâsc, waitin’ to be kissed (double hih!)
Bon, ceaiul s-a terminat, porumbeii au zburat de la geamul bucătăriei mele şi eu merg să mă scotocesc şi să mă frământ.
cred ca tristetea vine din imposibilitatea omului de a fi absolut liber, absolut bun, absolut fericit; cu toate ca un antropolog, sociolog nu va fi de acord cu asta. el crede ca omul poate fi absolut liber, dar nu e asa. libertatea sociala nu e aceeasi cu libertatea interioara.
Nu poti sa spui ca nu a fost frumos. Poate simti tristete pentru ca iti dai seama cat de mult renunti la lucrurile care te fac sa zambesti si sa razi cu lacrimi. sa nu uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte. Stiu sigur ca tu esti dintre cei care nu uita. Craciun fericit!
nu stiu de unde vine tristetea. ma gandeam la acelasi lucru aseara si chiar si azi. eu de ce sunt tristuta? si cand am primit cadouri am plans. asa ca.. si eu caut raspunsul.
De unde vine tristetea?Nu stiu.Poate vine din alta tara, tara in care totul e mai urat decat la noi.Poate vine din cer, si cade peste noi atunci cand credem ca suntem satui de lumea in care traim.Poate vine din suflet, care nu-si gaseste perechea cu care sa se certe.Poate vine din obisnuinta, deoarece oricate lucruri bune ti s-ar intampla, uneori parca duci lipsa sa jelesti.Fara motiv.Sau poate tristetea nu vine.Poate ea doar sta.Undeva in mintea noastra, si asteapta doar sa ne gandim la ea ca sa indruge tot felul de prostii in a te face sa te simti singur, abandonat, fara noroc, fara noima, fara.Trist.
“Sa jelesti fara motiv”. Frumoasa asta. Si destept gandul ca tristetea e pasiva, rabdatoare, nu “vine”…
Multumesc!