Ieri a venit tata. Nu a văzut deloc unde am stat de când m-am mutat ca tot omu’, în chirie. În cămin a tot fost. Trebuia fie să-mi aducă, fie să ia înapoi frigiderul. Am reuşit să-l conving într-un final apoteotic că e bine să vadă cum m-am instalat în Bucureşti, să nu-şi facă griji. Pe drumul dintre gară şi Baba Novac, în 133, şi-a adus brusc aminte că e aproape acelaşi drum cu cel pe care-l făcea înainte de ’89, când venea la Bucureşti să cumpere carne. La noi nu se găsea. Zicea că la un moment dat, avea la el 1000 de lei, toţi pentru carne. Merge la magazin, îşi opreşte 30 de lei pentru biletul de tren şi pe restul îi cheltuie. Când ajunge acasă, văzând cât de mult a adus (sau că în orice caz nu s-a întors cu mâinile goale), mama şi mamaia mea izbucnesc în lacrimi. Tata se schimbă şi găseşte în buzunarul hainei încă 10 lei. Se lipiseră probabil de cei 30 opriţi pentru tren. A fost supărat. Putea să cumpere şi mai mult. Si-a adus aminte şi unde era alimentara respectivă, undeva pe gangul dintre McDo şi Everest. Cred că noi, cei din generaţia asta a mea, o să ardem în iad, undeva. Îmi venea să plâng, să mă bat, să mă cert că nu sunt mai… altfel, că iau totul ca şi cum mi se cuvine.
Am fost cu el la târgul din Amzei. Frumos mai mirosea acolo… Tocmai începuse să ningă, şi mirosul de brad se amesteca delicios cu cel de pastramă de oaie, cârnaţi de Pleşcoi sau brânză de burduf. N-am rezistat şi mi-am băgat nasul în borcănelele cu dulceaţă de rubarbă, de vinete, gogonele şi porumbele. Si mi-am cumpărat cercei.
da, te inteleg perfect. uneori ma gandesc la cat s-au mai chinuit ca sa nu observam niste lucruri… si eu am vrut sa merg la targ! poate week-endu asta.