“Astazi nu mai stim sa vorbim, pentru ca nu mai stim sa ascultam. N-are nici un rost sa vorbim bine: trebuie sa vorbim repede, ca sa terminam inaintea celui care ne raspunde. Nu reusim niciodata. Putem spune orice si oricum: intotdeauna ni se taie vorba de la gura. Conversatia este un joc de foarfeca de gradinar, fiecare taie vocea vecinului de indata ce rasare.”
Jurnal- Jules Renard
Din cam aceleasi registru, voi povesti o anecdota care circula pe seama lui Gandhi. Se zice ca englezii il stimau foarte mult pe liderul indian, care se bucura si printre ai lui de o faima la fel de mare. Il invita englezii la o intrunire de nivel inalt, pentru tratative. Cum Gandhi refuza sa mearga cu masina sau cu trenul, i-a luat o saptamana sa ajunga pe magarusul lui. Cand in sfarsit si-a facut aparitia, englezii l-au intampinat cu entuziasm, zambind si urandu-i bun venit. Isi dau intr-un tarziu seama ca Gandhi nu scosese nici macar un cuvintel. Il intreaba daca i s-a intamplat ceva, iar acesta scrijeleste cu un bat in nisip: “Azi e ziua in care nu vorbesc”.
Poate c-ar fi mai bine ca in zilele in care ar trebui sa tinem, prin traditie, post negru la mancare, ar trebui sa tinem la vorba.
